De ce am ales această destinație?
Pentru că vara era deja pe sfârșite, iar zilele de concediu rămase se terminau, am hotărât să alegem ca destinație de vacanță un loc în care nu mai fusesem și care să ne permită un drum fără opriri suplimentare. Cu siguranță, nu am fost dezamăgiți!
Ca de fiecare dată când trecem granița și intrăm în Grecia, simțim cum lăsăm în urmă grijile, corpul se relaxează, iar mintea începe să viseze la florile de leandru și la transparența mării. Plecarea de pe continent se face cu feribotul din micul port Trypiti, iar o cursă durează cca 30 de minute în fiecare sens.
Drumul pe apă ne-a dat prilejul de a ne face o primă impresie asupra insulei Ammouliani și orășelului cu același nume (de altfel și singurul de pe insulă). Noi am recunoscut de la distanță locul unde urma să petrecem o săptămână de liniște și relaxare.
Ajunși în Ammouliani, cea dintâi preocupare a fost să găsim hotelul, să scăpăm de praful călătoriei, să ne tragem sufletul și să ne bucurăm de priveliștea pe care Agionissi Resort o pune la dispoziția turiștilor.
Spre seara, cu un pic de curaj, ne-am încumetat să mergem pe jos până în orășel, pe un drum de 2 km care urmărește țărmul mării. Era ora la care turiștii se retrăgeau de la plajă, drumurile erau pline de familii care circulau cu mașini sau pe jos, cu copiii în cârcă și brațele pline de accesoriile necesare primelor lecții de înot. Orășelul nu duce lipsă de taverne și din toate direcțiile se răspândea mirosul grătarelor care așteptau peștele, fructele de mare și clienții flămânzi ori doar pofticioși. Aglomerate erau și cele 3 marketuri care aveau tot ce trebuie turiștilor axați pe autogospodărire
Cu blazarea celor care se bucură de demipensiune, am refuzat ofertele tavernelor, am făcut un scurt tur de recunoaștere pe străduțele orășelului și ne-am retras către hotel.
Hotelul Agionissi Resort se află în curbura golfului din partea de nord-est a insulei, cu o perspectivă largă asupra dealurilor cu pini sau măslini, plajelor, largului de mare, tocmai până spre zona continentală. Construcțiile sunt relativ mici, de câte 4-5 camere fiecare, amplasate în terase și zugrăvite în tradiționalul alb-albastru care ne face să ne simțim ca acasă. Parcarea e organizată în stil grecesc, adică nu este organizată de fel, dar suficient de mare pentru toți musafirii. Surpriza din partea casei a sosit când am fost preluați de un angajat al hotelului care, cu o mașinuță de golf electrică, ne-a dus cu tot cu bagaje la cameră. Explicația a venit de la sine după ce am călătorit ecologic pe aleile înguste care coborau sau urcau printre clădiri. Ne-ar fi fost dificil să străbatem labirintul de scări și alei cu bagajele în spinare, cel puțin după o călătorie de aproape 800 de km.
Explorând în spirală curtea hotelului, am descoperit bogăția de spații verzi plantate cu măslini, rodii, lămâi verzi, caiși, dar și extrem de mulți cactuși plini de fructe coapte și zemoase printre care își făcuseră culcuș o familie de broaște țestoase – atracția copiilor și nu numai.
Pe lângă piscina semi olimpică și cu senzația de continuitate în mare, prevăzută cu salvamar musculos și pool-bar chiar mai bine dotat, coborând către mare, am descoperit un parc discret, după care ne aștepta, tăcută, marea. Plaja este destul de mică (Paralia Porto Agio) și este recunoscută ca Blue Flag de către autorități Nu are mai mult de 12-14 umbrele cu șezlonguri, însă compensează cu o liniște care te îndemna să rămâi mut, o priveliște recomandată pentru relaxare și o claritate impresionantă în adâncime a apei cât cuprinzi cu vederea, adică mulți metri în larg.
La nord de Porto Agio, după un mic port pentru bărci de închiriat sau de agrement, țărmul continuă cu o plajă lungă (Paralia Glastro). Cea mai mare parte a ei este locație publică, preferată de turiștii cazați în vilele din imediata apropiere, dar și de pescari pasionați. Ne-au atras atenția un grup de italieni care a stat cel puțin două zile și două nopți într-un cort improvizat, cu undițele întinse și mult chef de vorbă.
Drumurile pe insulă sunt în mare parte asfaltate, iar cele care coboară către plaje sunt pietruite, suficient de bune pentru a permite accesul cu mașinile.
Ammouliani este bogată în plaje care, dacă este să ne luăm după recenziile și indicațiile din spațiul virtual, ar fi cam 26. Aici trebuie spus că unele dintre plaje sunt subdiviziuni ale aceluiași țărm, despărțite de către vreun torent sau pur și simplu prin denumiri locale.
O excursie cu barca în jurul insulei vă poate face o impresie completă asupra plajelor care vă pot atrage atenția, iar aceasta se poate face fie închiriind o barcă (prețurile, cel puțin pentru un grup de 4-6 persoane nu sunt deloc prohibitive), fie apelând la serviciile unei croaziere care, printr-un tur al insulei, vă oferă câteva ore de relaxare pe insula Drenia.
Ca niște noi-veniți pe insulă, am ales să mergem pe una dintre cele mai recomandate plaje – Paralia Megali Ammos. Cei care ajung dimineața își pot parca mașinile într-o pădurice de pini care asigură umbră pe întreaga zi. Plaja nu trebuie judecată după denumire, nisipul este foarte fin și se întinde mult în largul mării de o limpezime incredibilă. Exploratorii amatori pot găsi pe fundul apei vechi urme de ancorare ale bărcilor de pescuit. Printre alge se pot împrieteni cu numeroși pești din diferite specii, crustacee și, din spusele vecinilor macedoneni, dotați cu mai multă răbdare și antrenament, am înțeles există șanse să te întâlnești și cu caracatițele.
Prietenia dintre mare și pădurea de pini care o înconjoară te protejează de arșița amiezii, te face să-ți petreci întreaga zi acolo, iar la vremea prânzului alegerea implicită este taverna Megali Ammos. Inspirat amplasată deasupra plajei, cu o vedere panoramică întreruptă doar de crengile pinilor, aș fi vrut să spun că taverna oferă toate cele dorite de gurmanzi, dar nu este așa. Celor dornici de musaca le recomand să caute alt restaurant. Meniul conține, pe lângă aperitivele tradiționale și câteva preparate din carne, doar pește și fructe de mare (într-o listă întinsă pe două pagini). Ne-ar fi trebuit mai bine de două săptămâni să gustăm din toate, iar de la prima comandă ne-am considerat cuceriți! Foarte plăcută a fost răbdarea cu care personalul ne-a așteptat să alegem dintre soiurile de pește proaspăt, tânărul bucătar prezentându-ne câteva feluri de gătire pentru fiecare dintre ele. Recomandare aici și oriunde o găsiți: berea Mamos la sticlă care aduce aminte de 1 Mai muncitoresc românesc.
Plaja Megali se continuă spre colțul stâncos dinspre est cu Elephant Beach (reper Punto Loco beach bar) și cu un mic platou de pe care se pot vedea plajele insulei Drenia.
Insula Drenia este de fapt un grup de șase insulițe care, privite de pe acest platou, par aproape lipite una de alta și te îndeamnă să-ți faci curajul de a-ți încălța labele de înot și de a purcede în explorare. Binecuvântata voce feminină de alături te face să renunți, cu promisiunea că le veți vedea împreună, a doua zi.
Croaziera promisă cu vaporașul care pleacă zilnic la prânz din Ammouliani te convinge că ceea ce de pe mal ți se părea a fi ușor de atins cu mâna, ar fi de fapt mai curând accesibil unui Popovici. Nepotrivirea de nume nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de ineditul insulelor.
A urmat o primă oprire, scurtă, pe Gaidouronisi, insula Măgarului. O insulă cheală, am putea spune, cu 5-6 arbori răzleți, acoperită de iarbă și ciulini uscați, împrejmuită de stânci și de două plaje, de o parte și alta a ei. Izolarea și accesul la plaje doar cu bărcile o fac totuși atractivă unui grup select de turiști, mai ales pe plaja dinspre nord. Impresionantă a fost rezistența unei mici turme de capre care se plimbau leneș între o adăpătoare tulbure și umbra oferită sporadic de rarii copaci de pe insuliță. În locul lor aș fi preferat căldura unui grătar de gyros și aprecierea consumatorilor.
Pe Drenia, insuliță împădurită, a urmat o oprire de trei ore. Aici am găsit mai multe plaje amenajate sau publice, o instalație water-park, câteva baruri de plajă și un restaurant. După ce ne plimbaserăm printre ciulinii deșertici ai insulei Măgarului, am fost curioși să descoperim tainele înverzite ale Dreniei. Urmând o cărare abia vizibilă care traversează insula, ne-am dat seama că am ajuns într-un paradis ascuns, cunoscut unui număr restrâns de oameni care au ales să-și petreacă vara sau o parte din viață departe de civilizație. Printre măslini și acea corcitură de arbore care aduce atât cu salcia noastră, cât și cu măslinul, printre hățișuri de spini înalți până la jumătatea omului, există o comunitate de rulote și barăci improvizate unde se bucură de sălbăticie atât adulții cât și copiii, dacă ar fi să ne luăm după leagănele și jucăriile împrăștiate în jurul lor. La capătul cărării nu am găsit decât un mal stâncos care intra adânc în mare și șoaptele valurilor care ne chemau privirile către muntele sfânt. Ne-am întors tăcuți, nu pentru a-i deranja pe cei nevăzuți de acolo, ci mai mult pentru a nu risipi liniștea care ne pătrunsese și pe noi.
Croaziera către Drenia și ocolul insulei Ammouliani ne-au dat prilejul de a ne da seama despre bogăția plajelor de care se bucură insula: Banana Beach, Tratovoli, Rodakino, Faka, Karagatsia, Kaminaki, Kastraki, Kalopigado, Avato, Alikes ori Akros și multe altele nebotezate sau știute doar de cunoscători, toate frumoase, unele accesibile privind dinspre mare, altele nu.
Apropiată de noi a fost Alikes, la 5 minute de mers cu mașina în ritm grecesc. Am parcat în curbura estică a plajei și ne-am oprit în zona Beach-barului Spiros. Spre deosebire de celelalte plaje amenajate care aveau un tarif de 5 euro pentru perechea de șezlonguri și umbrelă, la Spiros nu aveai decât să comanzi o cafea sau o bere. Plaja Alikes este lungă și dedicată copiilor, cu un fund al mării care înaintează lin și mult în mare, la fel de limpede ca toate ce înconjoară insula, dar nu se bucură de protecția unei perdele de arbori așa că la amiază am fost nevoiți să ne retragem către răcoarea camerei de hotel.
Am mai avut o încercare de a ajunge la Paralia Karagatsia, dar drumul de acces privit dinspre mare nu s-a potrivit cu cel la care trebuia să ne supunem mașinuța, deci ne-am întors către Megali. Despre croaziera pe care o fac aproape toți turiștii ajunși în zonă, turul mânăstirilor de pe țărmul Athosului, cu plecare din Ouranopolis, cred că au fost scrise multe și n-am avea altceva de adăugat.
Chestii pozitive – toată experiența. Cu o impresie care se lipește de suflet, apusul de soare privit din balconul camerei de hotel sau de pe un șezlong al Paraliei Porto Agio.
Ce-ar mai fi trebuit: Timp. Am mirosit portul, străzile orașului, ne-am plimbat, am cumpărat ce ne-a plăcut, am stat la umbră, ne-am fotografiat printre flori, dar am fi vrut mai mult. Ne lipsesc plimbările pe care ni le-am dorit peste dealuri.
Sfaturi nu dăm în general, dar puteți să închiriați o barcă și să vă bucurați de tot ce vă trece prin minte. Un binoclu și o mască de scufundări vor face toți banii, cu condiția să nu le folosiți în același timp. Dorința noastră este de a ne revedea. Ammouliani, un caiac, soare și cam atât.
Alte aspecte demne de menționat: accidentele se întâmplă. Albine – lăsați-le în pace, noi le-am invadat spațiul și nu invers, iar cel mai bun tratament pentru înțepături este apa de mare. De insolații putem avea parte oriunde, preferabil este să ne păzim. În orășel există doar o farmacie așa că, dacă nu aveți nevoie de pastă de dinți, priviți-o din drum. Iar pentru șoferi: se conduce pe baza bunului simț, nu vă grăbiți – sunteți în concediu și nu sunt ateliere service pe insulă. Respectați marea, valurile și vântul – nu suntem mai presus de ele.
AUTOR: Hautelman Valentin Ernest