Blog

De ce este bine ca cel mic sa invete o limba straina?

cursuri greaca copii

 

Diversitatea activităților extrașcolare poate fi copleșitoare pentru părinți, bunici și chiar copii.

Având atât de multe opțiuni, tendința va fi de a-l înscrie la cât mai multe sporturi, cercuri și centre de limbi străine, însă cel mic trebuie să fie captivat de viitoare activitate pentru a fi mereu ținut în priză.

Cursurile de limbi străine au fost și sunt printre alegerile preferate atât ale copiilor, cât și ale părinților. Noi îți punem la dispoziție cursuri de limbă greacă pentru copii, una dintre cele mai interesante și mai vechi limbi existente și, în cele de mai jos, îți prezentăm câteva avantaje ale studierii unei limbi străine.

 

Beneficii asupra creierului

Avem o veste bună pentru toți! Cei mici vor fi fascinați să afle că studierea unei limbi străine îi face mai deștepți și mai cool, iar părinții și bunicii, înțelegând mai bine contextul, vor aprecia faptul că cei mici vor fi stimulați intelectual.

Curiozitatea copiilor este ca un burete pregătit să absoarbă tot ceea ce aud și văd, iar studiile arată că, cu cât sunt mai mici, cu atât ei învață mai repede și mai ușor.

 

Organizare și responsabilitate

Copilul ideal este responsabil, își face temele la timp și face asta cu multă tragere de inimă. Mulți părinți și bunici ar putea să ne contrazică, mai ales dacă au multă muncă de convingere cu cei mici în ceea ce privește acest capitol.

Într-un mediu prietenos, alături de alți colegi care îi devin ulterior prieteni, cel mic se va simți în largul său, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Va aștepta cu nerăbdare cursurile, își va pregăti conștiincios temele, atât pe cele care țin de noul hobby, cât și pe cele de la școală.

 

Imbogățirea culturii generale

Studierea unei limbi străine vine la pachet și cu descoperiri în materie de cultură generală. De exemplu, limba greacă este una dintre cele mai importante limbi europene și poporul grec are o istorie atât de fascinantă! Cei mici vor fi încântați de aventurile zeilor, de adevărata poveste a lui Hercule și a Jocurilor Olimpice.

 

Bazele unei viitoare cariere

Părinții vor fi bucuroși să afle că un candidat bilingv are mai multe șanse când aplică pentru un loc de muncă. Sigur, copiii tăi probabil nu se gândesc la aceste lucruri, însă știm că tu, ca un părinte responsabil, vei fi încântat de acest lucru.

În plus, chiar și timpul școlii copiii pot participa la diferite tabere internaționale și la proiecte precum Erasmus și Comenius unde o limbă străină le poate aduce amintiri de neuitat.

 

Abilități de comunicare

Cursurile de limbi străine sunt excelente pentru copilași, fie că sunt ei comunicativi, fie că sunt introvertiți. Mediul în care predăm, grija și răbdarea acordată fiecăruia îl vor face pe cel mic să prindă încredere în el și în cunoștințele sale.

 Acest lucru se va observa și în afara cursurilor de limba greacă, el căpătând curaj de a se exprima și la școală, dar și în diferitele cercuri sociale. În plus, prin intermediul acestor cursuri copilul tău va face cunoștință cu persoane din afara cerurilor sale de prieteni și va învăța să comunice cu oameni noi.

 Astfel va deveni mai sociabil și mai empatic cu cei din jur, înțelegând conceptele de diversitate și egalitate.

 

Învățarea limbii native va fi floare la ureche!

Limba română va deveni o materie foarte ușoară pentru copilul tău dacă va studia în paralel și o altă limbă străină. Din moment ce este începător într-ale limbii grecești, asta îl va face automat expert în limba maternă.

Astfel, cel mic va prinde încredere în el, îi va fi ușor să facă paralele între cunoștințele proaspăt acumulate la cursuri și lucrurile deja știute din limba română. Iar prin aceste asocieri el va reuși să vadă lucrurile noi printr-o altă lumină.

 

Timp petrecut…în familie!

Dacă nu te-am convins încă să apelezi la cursurile de limbi străine, ei bine, află că nu numai copilul tău se poate bucura de un nou hobby. De ce să nu te înscrii și tu la cursuri, simțind bucuria noutății și punându-ți curiozitatea la treabă?

De exemplu, atât tu, ca părinte, cât și cel mic, puteți studia limba greacă și astfel veți găsi un alt lucru comun – puteți învăța împreună cuvinte noi, puteți face mici conversații în această limbă, puteți căuta filmulețe educative pentru a le viziona.

Astfel, pe lângă o activitate nouă relaxantă și stimulantă în același timp, veți petrece și un timp frumos alături de copilul dumneavoastră.

Zakynthos şi Kefalonia – începe călătoria

Original price was: 29,90 lei.Current price is: 27,80 lei.

Corfu – începe călătoria Berlitz

Original price was: 29,90 lei.Current price is: 28,40 lei.

Ghid de conversaţie român-grec

Original price was: 37,90 lei.Current price is: 32,22 lei.

Gramatica limbii grecești contemporane

Original price was: 39,90 lei.Current price is: 33,92 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *