Cine nu a vizitat măcar odată Grecia și nu a pășit și pe misteriosul munte Olimp, la gândul că vizitează casa celor 12 zei olimpieni? Muntele, sălaș al celor mai puternice ființe stă mărturie și în ziua de astăzi a ceea ce cândva, separa lumea în două tabere, muritori și zeități. Povești despre crearea omenirii și conducerea ei, mituri despre creaturi înfricoșătoare, despre adepții binelui sau răului, așteaptă să fie rostite și cunoscute de muritorii zilelor noastre.Mitologia elenă aduce în prim plan cei 12 zei ai Olimpului, luptători și învingători în războiul cu prima generație divină, reprezentări ale forțelor naturii ori ale unor idei, guvernatori ai lumii muritorilor, de o importanță primordială pentru aceștia. Ne afundăm în misterele legendelor, pendulăm în jurul Iliadei și Odiseei lui Homer și continuăm seria articolelor despre zeitățile grecești. Te invităm astfel, să citești povestea Demetrei, zeița iubitoare de oameni, de natură și, cel mai important, una dintre zeițele care se identifică foarte mult cu rolul de mamă. Grecii antici au venerat cei 12 zei ai Olimpului, politeiști fiind, se rugau, ca și în zilele noastre pentru sănătate, protecție ori prosperitate, datorând începutul vieții, recoltele roditoare, nașterea urmașilor ori norocul în dragoste. Ce o face însă pe zeița Demetra atât de specială, spre deosebire de restul zeițelor? Haideți să aflăm!
Originea numelui zeiței Demetra
Nimic nu este întâmplător când vine vorba de greci. Fiecare cuvânt, fie că este un nume de persoană, un loc sau chiar simple cuvinte, au în spate o semnificație aparte. Iar numele zeiței Demetra nu face excepție de la această regulă! Unii istorici cred că numele său ar fi un derivat al cuvântului mamă, pământ sau chiar Mamă Pământ. Toate aceste teorii au sens, mai ales că zeița obișnuia să fie cunoscută pentru dragostea de mamă pe care o purta fiicei sale, dar și celor care o venerau.
Zeița Demetra – Portret și simboluri
Este posibil, oare, să călătorim în timp? Cu puțin ajutor, da! Vorbim acum de imaginație și de portretele care ne pot ajuta să ne facem o idee despre cum arătau zeii Greciei Antice.
Demetra este portretizată, de cele mai multe ori, ca o femeie matură ce stă pe un tron. De asemenea, ea poartă în mână o torță, după cum îți povesteam și aici, o torță care amintește de căutarea pe care a realizat-o. Uneori apare și alături de fiica sa, Persefona.
Pentru că este asociată cu agricultura, Demetra are drept simboluri roade ale pământului, flori, fructe și cereale.
Care erau puterile zeiței Demetra?
Asemenea celorlalți zei ai Olimpului, Demetra era foarte puternică. Ea a fost cea dătătoare de hrană, zeiță a pământului și a agriculturii, în special a cerealelor. Totodată, ea era cea care controla creșterea plantelor, succesiunea anotimpurilor și chiar a vremii. Atunci când se înfuria, putea să îi lase pe oameni să moară de foame.
Era una dintre acele zeități care, deși aparținea Olimpului, a preferat să fie mai aproape de cei care i se închinau. O vom găsi mai degrabă în templele care îi sunt dedicate, printre oamenii care îi apreciază darurile, decât alături de frații și surorile sale din Olimp.
Câteva mituri ale zeiței Demetra
Demetra este una dintre zeițele care au un destin aparte. Totul începe chiar dinaintea nașterii sale, mai exact în momentul în care Cronos s-a revoltat împotriva tatălui său, Uranus, și a ajuns la conducere cu soția sa, Rhea. Însă profețiile spun că va avea și el aceeași soartă atunci când unul dintre copiii săi îi va lua tronul așa cum a făcut și el cu tatăl său. Speriat, Cronos își înghite copiii pe care i-a avut cu Rhea, inclusiv pe zeița Demetra. La cel de-al șaselea copil, Zeus, Rhea decide să îl ascundă în peșteră și să îi dea lui Cronos o piatră învelită în haine de copil. Nebănuind nimic, Cronos înghite piatra, convins că a scăpat și de cel mai nou dintre copiii săi. Anii trec și, ajuns la maturitatea, Zeus decide să se răzbune pe tatăl său. Pentru a ajunge pe Olimp, s-a deghizat în paharnic și a otrăvit băutura tatălui său. Astfel, frații și surorile sale – Hestia, Hera, Hades, Poseidon și Demetra – vor fi salvați.
Demetra se numără printre zeițele care nu s-au căsătorit niciodată. Nu știm dacă această alegere a fost una personală sau dacă Zeus, fratele ei gelos, a fost implicat. Cei doi vor avea o fată pe nume Persefona, zeița primăverii și a vegetației. Împreună, cele două domneau peste anotimpuri, dar și vegetație, aducând oamenilor bucurii sau necazuri, după cum se comportau aceștia. Zeul Hades se îndrăgostește nebunește de Persefona și o cere de soție, însă Zeus îi spune că zeița nu se va căsători niciodată cu el. Furios, Hades decide să o răpească pe Persefona și să o aducă în tărâmul subteran. Fără să știe despre toate acestea, Demetra pornește în căutarea ei, având alături o torță care îi luminează drumul, chiar și cel subteran. Până la urmă, zeița va ajunge la un compromis cu Hades: Persefona va trăi alături de el, în tărâmul subteran, vreme de 6 luni, iar pe pământ, alături de Demetra, celelalte 6. Așa au apărut și cele 4 anotimpuri, lunile în care Persefona se întoarce acasă la mama sa fiind pline de bucurie, natura revenind la viață cum doar primăvara și vara se întâmplă. Lunile în care fiica sa se întorcea la Hades erau pline de tristețe și chiar de frig, asemenea unor zile de toamnă sau iarnă.
O poveste care se află în strânsă legătură cu cea de sus este cea legată de sirene. Sirenele obișnuiau să cânte melodii care le luau mințile marinarilor și îi ademeneau pe insulele lor. Însă, dacă exista și un singur marinar care le auzea cântecul și nu le urma, erau sortite morții. Se spune că inițial aceste sirene erau prietene cu Persefona și obișnuiau să o păzească. Ei bine, ai aflat mai sus că nu și-au făcut treaba atât de bine, Hades reușind să o răpească. Furioasă, Demetra le transformă pe sirene în monștri: corpul le va fi pe jumătate pește, pe jumătate uman.
Astfel, observi că și în aceste mituri, zeița Demetra este cuprinsă de sentimente umane, rolul său de mamă fiind cel mai accentuat. Asta dovedește că semnificația numelui său i se potrivește ca o mănușă.
Demetra zeița, mama devotată
Demeter sau zeița Demetra, este una dintre zeitățile panteonului grecesc fiind considerată cea mai amabilă dintre zeițe, dar mai presus de toate, zeiță dominată de sentimentul matern, capabilă să faurească belșug ori foamete muritorilor din Grecia Antică.
Nimic nu este întâmplător când vine vorba de greci. Fiecare cuvânt, fie că este un nume de persoană, un loc sau chiar simple cuvinte, au în spate o semnificație aparte. Iar numele zeiței Demetra nu face excepție de la această regulă.
Unii istorici cred că numele său ar fi un derivat al cuvântului mamă, pământ sau chiar Mamă Pământ. Toate aceste teorii au sens, mai ales că zeița obișnuia să fie cunoscută pentru dragostea de mamă pe care o purta fiicei sale.
Fiind considerată la început zeița Mamă a Pământului, iar mai apoi zeița Fructelor și a Grânelor, a Recoltelor și a Agriculturii, Demetra simbolizează fecunditatea pământului ce dă naștere formelor de viata și, în același timp, rodnicia ca element de pornire și întreținere a vieții.
Demeter semnifică ciclul viață-moarte, îmbinarea legilor naturii, și totodată regenerarea, reînnoirea și renașterea periodică dar nesfarșită.
Se spune că aceasta avea o fiică cu însuși zeul atotputernic Zeus, pe Persefona, aceasta din urmă fiind la cules de flori în Valea Nyse, zeul Hades, zeu al umbrelor, o urmărește și fascinat de frumusețea sa, se îndrăgostește.
Hades o cere de soție lui Zeus, și, la aprobarea acestuia, o răpește punând la cale un plan mișelesc. Știind de pasiunea frumoasei fete pentru flori, acesta apelează la ajutorul Geei, zeița Pământului, rugând-o să crească o floare nemaivazut de frumoasă și parfumată.
Astfel că, de îndată ce o zări, Persefona, merse să o culeagă, moment în care, se spune că pământul s-a despicat în două, frumoasa fată căzând direct în brațele lui Hades dispărând astfel în întunericul adâncurilor.
Când mama sa, zeița Demetra a văzut că nu dă niciunde de copila sa, aceasta părăsește Olimpul și începe să rătăcească printre muritori, căutându-și copila fară încetare, nouă zile și nouă nopți.
Timp în care, întreaga suflare a muritorilor avea de suferit. Pe pământ încetase să mai crească ceva, florile s-au ofilit, copacii nu mai înfrunzeau, câmpurile nu mai rodeau, viața fiind amenințată, însă Demetra zeița responsabilă cu rodul pământului, era copleșită de durere și plină de mânie, rămânând astfel imună la rugamințile lui Zeus de a-și relua atribuțiile și a readuce rodnicia pe pământ. Fapt ce duce la foamete în rândul oamenilor.
În cele din urmă, preocupat de soarta muritorilor și a naturii, Zeus decide să-i ceară lui Hades să o lase pe Persefona să se întoarcă la mama sa.
Hades a acceptat dar cu o condiție, aceea ca el să se bucure de prezența soției sale, o treime din an, iar mama acesteia, zeița Demetra, alte două treimi.
Astfel, zeița, trezește la viață natura, aducând din nou prosperitate și roade culturilor. Însă, înainte de a se intoarce în Olimp, zeița Demetra decide sa îi învețe pe oameni cum să muncească pământul.
Rugăciunile muritorilor către zeița cu părul blond ce separă graul de pleavă începură să îi ajute bucurându-se astfel de culturi bogate și roditoare, emblema zeiței fiind macul, floare de culoare roșu aprins ce crește în lanurile de orz.
Miturile ne ajută să construim portretul unei persoane, fie că vorbim de oameni de rând, fie că ne referim la zei. În cazul atotputernicei Demetra, zeita agriculturii, miturile îi pun în valoare dragostea necondiționată de mamă și reflectă prin câte poate trece un părinte pentru a-și salva copilul pierdut.
Astfel ca, se spune ca Persefone isi părăsea mama în fiecare an, întorcându-se în adâncul pământului la soțul său, Hades, și de fiecare dată zeița Demetra se întrista și îmbrăca din nou veșminte cernite, pierzându-și urma printre muritori, abătută, jelindu-și plecarea copilei sale.
Prilej cu care natura pălea din nou, florile începeau să se ofilească, frunzele cădeau în bătaia vântului, ogoarele pustiindu-se, semn că iarna iși va face apariția și că natura, „jelea” la rându-i plecarea fetei zeiței cu părul blond.
Reluând ciclul viață-moarte, natura revenea din nou la viață odată cu sosirea primăverii, moment ce coincidea cu întoarcerea Persefonei la mama sa, redând astfel viața și strălucirea înfloritoare a primăverii.
Astfel că, Demetra zeița rodniciei, revine la viață odată cu întoarcerea copilei sale, reluându-și atribuțiile și oferind daruri oamenilor, binecuvântând munca plugarilor și rasplătind-o cu roade, ferindu-i astfel de foamete.
Si totuși, se spune că, pe cât de darnică a fost cu oamenii, pe atât de aspră a fost când aceștia dădeau dovadă de lipsă de cugetare.
Zeița Demetra, răzbunare pentru nechibzuință
Se spune că zeița Demetra nu sălășluia mereu în Olimp alături de celelalte zeități ce hotărau soarta și legile lumii muritorilor, ci cobora adesea printre muritori, stând foarte mult înconjurată de aceștia, spre dosebire de celelalte zeități.
Însă, dacă exista un lucru pe care aceasta să nu-l poată ierta, acela era nechibzuința. Haideți să aflăm ce o înverșuna pe zeiță!
Demetra dăruia pământului rodnicie, iar fară puterea și voia acesteia, nimic nu ar fi crescut „nici în codrii umbroși, nici în pășuni, nici pe ogoarele grase”.
Marea zeiță, îi învăța pe oameni cum să lucreze câmpul, dând sămânța de grâu lui Triptolemus, fiul regelui Keleos, fratele lui Demofon, cel caruia intenționase să-i ofere nemurirea pe vremea cand fiica sa dispăruse fară urmă.
Acesta a arat de trei ori câmpia de langă Eleusis, a aruncat sămânța, și, binecuvântat de zeița Demetra, câmpul a rodit.
La porunca zeiței, băiatul a cutreierat țările într-un car tras de balauri înaripați, învățându-i pe oameni cum să lucreze pământul, ajungând astfel și în îndepărtata Sciție, tocmai la regele Lyncus.
Triptolemos l-a învățat și pe acesta plugăria, însă, șiret fiind, regele a decis că nu se cuvine ca acesta să poarte faima celui dintâi meșter în lucrarea pământului, astfel ca a pus la cale un plan pentru a-l omorî. Însa Demetra nu a lăsat să se întample asemenea lucru, pedepsindu-l pe rege, transformându-l în lynx salbatic chiar în momentul când a ridicat pumnalul asupra băiatului trimis să-l învețe tainele agriculturii.
Transformat în lynx, regele sciților a dispărut în pădurea întunecată, iar alesul zeiței Demeter iși continuă drumul învățându-i pe oameni darul cultivării grânelor.
Însă, aceeași soartă a avut-o nu doar regele Lyncus ci și cel al Tesaliei, întrucât Eryschthon, căci așa se numea, nu îi cinstea pe zei, neaducându-le ofrande și îndrăznind să taie din pădurea sfințită a zeiței Demetra, adăpostul unei nimfe tare dragi acesteiea, un stejar bătrân și impozant.
Slujitorii regelui au amuțit când acesta a luat toporul și lovind cu sete, din coaja sa a țâșnit sânge iar un geamăt puternic răsună pădurea, copacul căzând la pământ odată cu driada (nimfa) pe care o găzduia.
La auzul acestor atrocități, zeița Demetra hotarî să se răzbune, astfel că a trimis după zeița foametei și duse astfel planul de răzbunare la sfârșit. Odată ajunsă în casa regelui, zeița foamei îl prinse în mrejele sale, dându-i drept pedeapsă o foame de nedescris, ce-i ardea toate măruntaiele, pe măsură ce mânca mai mult, pe atât foamea devenea din ce în ce mai mare, vânzând absolut tot ce avea pentru a cumpăra bucate alese, în speranța că se va sătura. Fără niciun succes însa. Acesta rămâne cu singura sa fiică, pe care decide să o vândă în robie. Fata, ajunge să fie vândută de nenumarate ori,însă având darul de a se preface în animal o face să scape de fiecare dată.
Foamea l-a chinuit din ce în ce mai mult, astfel că hotărându-se că nu mai poate suporta suferința, iși sfâșie trupul cu dinții și moare în chinuri, “devorându-se”.
Ascalophus, cel ce a văzut cum fiica zeiței a mâncat din rodie în adâncurile pământului, legându-se astfel pe vecie de lumea subterană, a fost transformat la randu-i în bufniță, zeița Demetra acționând plină de mânie la auzul veștilor.
O poveste care se află în strânsă legătură cu cele de mai sus este cea legată de sirene. Sirenele obișnuiau să cânte melodii care le luau mințile marinarilor și îi ademeneau pe insulele lor. Însă, dacă exista și un singur marinar care le auzea cântecul și nu le urma, erau sortite morții. Se spune că inițial aceste sirene erau prietene cu Persefona și obișnuiau să o păzească. Ei bine, ai aflat mai sus că nu și-au făcut treaba atât de bine, Hades reușind să o răpească. Furioasă, zeita Demetra le transformă pe sirene în monștri: corpul le va fi pe jumătate pește, pe jumătate uman.
Zeita Demetra este reprezentată ca fiind o zeitate maternă, ce aparținea celei de-a doua generații divine, aceea a Olimpienilor fiind adesea asociată cu legile și viața de apoi, infățișată purtând o torță, simbol al căutării fiicei dispărute, și un mănunchi de grâne, ca simbol al darului agriculturii.
Are o viață tumultoasă, fiică a lui Chronos și a Rheei, fiind înghițită împreună cu frații și surorile sale, Hestia, Hera, Hades și Poseidon de către tatăl lor, și eliberată odată cu aceștia de către Zeus, alături de care ia naștere perioada olimpiană din mitologia greacă.
Îi dăruiește o fiică fratelui său, pe Persefona, iar lui Poseidon, pe Despoina și un cal, Arion. Încearcă să ofere nemurirea unui muritor, fiu al unui rege, tinându-l deasupra vatrei încinse, se îndrăgostește de Iasion, ce sfâșește prin a fi omorât, împreună cu care are un fiu, Plutus.
Asemeni celorlalte zeități din mitologia greacă, are o natură duală, aducând fie belșug și bunăstare, fie foamete și nerodire asupra muritorilor.
Printre atributele sale se numară: roadele pământului, fiind asemuită de către Homer, hranei pe pămant, și anume pâinii, „darul lui Demeter”, fertilitatea, zeiță a căsătoriei fiind venerată în special de către femei, adeptă a cultului de mistere ce promitea inițiaților săi o viață de apoi binecuvântată, aducătoare de anotimpuri, 6 luni înfloritoare și roditoare și 6 luni în care natura pălește ușor ușor și „moare” sub auspiciul frigului, simbolizând astfel durerea prin care trecea zeița Demetra, la plecarea fiicei sale înapoi în adâncul pământului.
Asemeni celorlalți zei ai Olimpului, zeița Demetra era foarte puternică. Ea a fost cea dătătoare de hrană, zeiță a pământului și a agriculturii, în special a cerealelor, cea care controla creșterea plantelor, succesiunea anotimpurilor și chiar a vremii.
În contextul pierderii fiicei sale, zeița rămânea însă surdă la rugămințile oamenilor, putând să îi lase pe oameni să moară de foame.
În religie și mitologie, zeița Demetra apare împreună cu fiica sa, Persefona, formând astfel un duet căruia i se adresează apelativul „Zeițele”, mitul celor două stând la baza ritualurilor inițierii fiind venerată pentru agricultură și totodată în cadrul sărbătorilor bianuale denumite Misterele din Eleusina.
Iată că prin cele prezentate anterior, putem deduce faptul că și zeii aveau trăiri și conflicte interioare asemeni muritorilor, lasându-se uneori pradă esenței umane iar nu celei divine.
Zeita Demetra, nu face exceptie și cade pradă trăirilor pământești, lăsându-se copleșită de durere și condusă de răzbunare, însă rămâne un personaj remarcabil în rândul celor 12 zei ai Olimpului.
Dacă ți-am stârnit setea de cunoaștere, dacă te-ai lăsat purtat de povestea zeiței roadelor pământului, a căsătoriei și susținătoarea omenirii pornind cu gândul în epoca Greciei Antice, pe urmele zeiței Demetra, te invitam să ni te alături în călătoria cunoașterii limbii zeilor. Iți promitem o călătorie fascinantă pe urmele zeilor Olimpului și ponturi pentru o vacanță de neuitat pe tărmul magic al Greciei.
Cadouri către Zeița Demetra
Demetra adora să fie în mijlocul oamenilor! Iar muritorii de rând o iubeau la rândul lor, închinându-se ei și bucurându-se de roadele pământului ce le erau date drept răsplată. Obișnuiau să fie organizate festivaluri în cinstea ei, iar cel despre care se mai cunosc câteva informații este Thesmophoria, organizat în perioada 11-14 octombrie. Festivalul era adresat doar femeilor (de orice vârstă sau clasă socială) și o aveau în prim plan pe Demetra în rolul său de mamă.
În ceea ce privește obiectivele turistice care i-au fost închinate, Templul Zeiței Demetra de pe insula Naxos este cel care a supraviețuit. Dacă alegi să îl vizitezi, poți vedea sanctuarul ce i-a fost dedicat odinioară.
Miturile ne ajută să construim portretul unei persoane, fie că vorbim de oameni de rând, fie că ne referim la zei. În cazul Demetrei, miturile îi pun în valoare dragostea necondiționată de mamă și reflectă prin câte poate trece un părinte pentru a-și salva copilul pierdut.
Iar dacă ție îți plac astfel de povești, pe blog găsești totul despre zeii și zeițele grecești. Este un pas important pe care îl poți face pentru a te pregăti de concediul mult visat în Grecia! Și cursurile online de limba greacă te pot ajuta în acest sens – vei găsi aici o comunitate foarte faină de oameni cu aceleași pasiuni, profesori răbdători și bine cunoscători, dornici să îți împărtășească din cele știute de ei. Te așteptăm!
P.S. Ți-ai găsit destinația perfectă de vacanță? Dacă nu, îți recomand insula Amorgos, un loc ascuns, dar care te va cuceri de la prima vedere!
