Mitologia greacă a oferit lumii întregi unele dintre cele mai interesante povești pe care omenirea le-a spus și le-a ascultat vreodată. Pornind e la pretextul unei povești mai mari despre facerea lumii și despre modul în care aceasta funcționează, grecii ne-au vorbit încă din antichitate – și o fac chiar și acum, peste veacuri – prin intermediul zeilor, zeițelor și eroilor, despre tot ceea ce înseamnă sufletul omenesc, despre cele mai nobile dar și întunecate dimensiuni ale acestuia. Și dacă și tu consideri cumva că ”dacă dragoste nu e nimic nu e”, ei bine află că tot în mitologia greacă vei afla și unele dintre cele mai frumoase povești de dragoste spuse vreodată. Pasiuni copleșitoare, luptă, trădare, sacrificiu și deasupra tuturor o iubire de care numai un zeu ar fi în stare. Toate acestea și mult mai multe se găsesc într-o poveste fascinantă cum ar fi de exemplu povestea lui Hades și a Persefonei, despre care vom vorbi astăzi. Dar, înainte de toate, să aflăm câte puțin despre cine au fost Hades și Persefona.
Cine era Hades
Hades (ᾍδης sau Άͅδης – Háidēs, în greaca veche) era zeul Infernului, al lumii de dedesubt. Frate cu însuși stăpânul suprem al Olimpului, Zeus cel puternic dar și cu Poseidon, zeul mării, cei trei și-au împărțit de fapt stăpânirea asupra întregii lumi. Astfel că Zeus a devenit stăpân peste Olimp și pământ, Poseidon peste mări și oceane iar Hades peste lumea celor morți. Deși în mod tradițional imaginea lui Hades este asociată cu aceea a unui domnitor întunecat al lumii tenebrelor, trebuie să știi că de fapt împărăția lui nu însemna numai întuneric. Domnia lui se întindea atât asupra Tartarului dar și asupra Câmpiei Asfodelor și a Câmpiilor Elizee, acestea din urmă neavând nimic de a face cu umbra, fiind tărâmul paradisiac unde ajungeau eroii, împreună cu oamenii care câștigaseră favoarea zeilor și cu sufletele celor care își petrecuseră viața într-un mod virtuos.
Dintr-un anumit punct de vedere, deși ne-am obișnuit să asociem întregul panteon grecesc cu Olimpul, trebuie să știi că Hades nu era considerat în opinia comună un zeu Olimpian, și asta tocmai datorită faptului că reședința acestuia nu se afla acolo, alături de ceilalți zei, ci în Lumea de Dincolo. Îl vom recunoaște după carul pe care îl conduce, car tras de patru armăsari negri care îi anunță mereu sosirea. Este portretiizat și purtând un coif dăruit de ciclopi, accesoriu care îi oferă capacitatea de a deveni invizibil, dar și un sceptru cu ajutorul căruia poate despărți lumea în două.
Cine a fost Persefona
Persefona (Περσεφόνη, cunoscută și sub nume ca Despoina sau Kore) era zeița greacă a agriculturii și a vegetației, în special a cerealelor, și soția lui Hades, împreună cu care conduce lumea subterană. Element important al misterelor de la Eleusis și al festivalului Thesmophoria, zeița a fost venerată în întreaga lume greacă și a apărut frecvent în toate formele de artă greacă. Este cunoscută și sub numele de Kore, mai ales înainte de a fi răpită de zeul Hades. Acest nume înseamnă fecioară, un nume foarte potrivit pentru tânăra domniță care a atras atenția multor zei cu frumusețea și inocența sa. Însă Demetra îi purta o dragoste oarbă și tocmai de aceea ținea departe bărbații de fiica sa.
Fiică a zeiței Demetra, Persefona a devenit personaj principal în una dintre cele mai interesante capitole din întreaga mitologie greacă, și nu numai, o poveste atât de tulburătoare încât asupra ei s-au oprit cu fascinație de-a lungul vremii artiști de seamă din toate domeniile, încercând să redea, într-un fel sau altul, legenda celor doi în operele lor.
Povestea lui Hades și Persefona
Potrivit legendei, Hades s-a îndrăgostit de frumoasa Persefona când a văzut-o într-o zi pe o pajiște culegând flori. Pământul s-a deschis dintr-o dată și zeul a răpit-o pe Persefona în carul său, luându-o cu el în întunericul Lumii de Dincolo. În unele relatări, Zeus și-ar fi dat acordul pentru răpire, locul nelegiuirii fiind plasat în mod tradițional fie în Sicilia (renumită pentru fertilitatea sa), fie în Asia.
Tocmai spuneam că povestea Persefonei și a lui Hades cunoaște mai multe versiuni. Una dintre acestea ne spune că și Zeus a luat parte la răpirea Persefonei. Într-o dimineață, Demetra și fiica sa au coborât pe pământ. Persefona a fost lăsată să se joace cu nimfele Nereide și Naiadele, ființe ale lacurilor, izvoarelor și râurilor, în timp ce Demetra s-a dus să vadă recoltele bogate. Jucându-se cu celelalte fete, Persefona observă că în apropiere se află o vale foarte parfumată, iar ceea ce îi atrage cel mai mult atenția este o frumoasă narcisă galbenă. Curioasă, voia să meargă să se bucure de valea plină de parfum, așa că și-a chemat prietenele să o însoțească. Nimfele însă nu puteau face acest lucru pentru că, odată părăsit mediul acvatic, ele ar fi murit.
Surpriza cea mai mare este atunci când aflăm că narcisa a fost plantată acolo de către Gaia, la ordinul lui Zeus, toate acestea pentru a o ademeni pe Persefona departe de mama și protectoarele sale, nimfele. Alergând încântată spre vale, Persefona încearcă să rupă narcisa. După mult efort, reușește, însă constată cu groază că în locul florii rămâne o groapă care se mărește până ajunge o prăpastie de dimensiuni imense. Legenda spune că doar Cyane, una dintre nimfe, ar fi încercat să o salveze pe Persefona de lumea întunericului, însă nu putea face față puterilor de care Hades dădea dovadă. După pierderea prietenei sale, Cyane a plâns atât de mult încât s-a transformat într-o baltă de lacrimi, formând râul ce-i poartă numele. Persefona a fost foarte nefericită în lumea întunecată, însă a ajuns să îl iubească pe Hades și chiar să trăiască fericită alături de el.
Între timp, Demetra a căutat-o pe pământ pe fiica sa divină pierdută și, deși Helios (sau Hermes) i-a spus ce s-a întâmplat cu fiica sa, ea și-a continuat totuși peregrinările până când a ajuns în cele din urmă la Eleusis. Aici, deghizată în femeie bătrână, zeița s-a apropiat de Demophon (sau Triptolemos, care mai târziu va oferi darul grâului omenirii și îi va învăța pe aceștia agricultura), singurul fiu al Metaneirei, soția lui Keleos, regele din Eleusis. Pentru a răsplăti familia acestuiapentru bunătatea lor, Demetra a vrut să-l facă nemuritor pe Demophon, punându-l pe foc în fiecare noapte. Când Metaneira a văzut acest lucru, Demetra și-a dezvăluit adevărata identitate și a cerut să fie construit un templu în onoarea ei. Acesta a fost începutul celebrului sanctuar de la Eleusis.
Odată ce templul a fost finalizat, Demetra s-a retras din lume și a trăit în interiorul acestuia; în același timp, și-a neglijat intenționat atribuțiile de zeiță a vegetației și a creat o mare secetă pentru a-i convinge pe ceilalți zei să o elibereze pe Persefona din robia în care o ținea Hades. Pe măsură ce seceta făcea tot mai multe victime, Zeus l-a trimis în cele din urmă pe Hermes – mesagerul zeilor – pentru a-l convinge pe Hades să-și elibereze mireasa.
Înainte de a renunța la ea însă, vicleanul Hades a pus un sâmbure de rodie în gura fetei, știind că gustul divin al acestuia o va obliga să se întoarcă la el. În alte versiuni ale mitului, Persefona ar fi putut fi eliberată dacă nu ar fi mâncat nimic în lumea subterană în timpul captivității sale, dar în ultimul moment, Hades i-a dat un sâmbure de rodie, iar în momentul în care Persefona a mâncat sâmburele, soarta ei a fost pecetluită. Pentru a înțelege mai clar acest moment trebuie să știi că la greci, dacă un captiv accepta să consume din roadele cuceritorului, devenea proprietatea acestuia pe vecie. Această răsturnare de situație aduce în discuție mai multe teorii – pesemne că Hades a crezut cu tărie că Persefona îl va iubi într-un final și va alege să locuiască cu el în tărâmul de dincolo. Alții cred că Persefona însăși ar fi vrut să rămână cu el pe vecie, unele povești sugerând că nu ar fi atât de inocentă precum părea la început.
Cert este că, în cele din urmă, ca un compromis, s-a decis că Persefona va fi eliberată, dar că va trebui să se întoarcă în Hades timp de o treime din an (în unele versiuni ale mitului e vorba de o jumătate din an), urmând ca celelalte două treimi să le petreacă cu mama sa și cu ceilalți zi din Olimp. Ea va fi cunoscută drept regină a Lumii de Jos, protectoare a sufletelor morților, statut obținut în urma căsătoriei cu Hades.
Hades și Persefona – semnificația legendei
Povestea lui Hades și Persefona poate fi un simbol pentru schimbarea anotimpurilor și pentru trecerea permanentă de la viață la moarte și apoi la viață din nou, sau, cu alte cuvinte, pentru trecerea de la lunile de vară la cele de iarnă și revenirea la viață primăvara. Ciclul acesta agrar a devenit unul dintre ritualurile misterelor sacre de la Eleusis. De altfel, în cadrul acestora erau folosite ritualic spicele de grâu și o torță – amintind de modul în care Demetra o căuta pe Persefona. Întrucât toți inițiații erau obligați printr-un jurământ sacru să nu dezvăluie detaliile misterelor, acestea au rămas până în prezent doar atât: un mister. Asta nu ne va opri, însă, pe noi, să vorbim mai multe despre ele într-un articol viitor. Ce spui?
O altă interpretare a mitului Persefonei poate fi aceea că reprezintă momentul în care grecii își depozitau grânele sub pământ o parte din an pentru a le proteja de căldura verii. În favoarea acestui argument stă faptul că, în climatul Greciei, semințele sunt semănate toamna și germinează rapid pentru a crește pe toată perioada iernii. Prin urmare, timpul petrecut de Persefona alături de Hades nu ar echivala cu iarna în sezonul agricol, ci, mai degrabă, cu vara. În cele din urmă, mitul răpirii Persefonei de către Hades poate face referire și la faptul că în Grecia antică fetele se căsătoreau foarte timpuriu, moment resimțit ca o pierdere pentru mamele lor, așa cum Persefona a fost pentru Demetra.
Iar pentru cei romantici, povestea Persefonei și a lui Hades este una despre speranță și despre puterea miraculoasă a iubirii. Persefona, răpită fiind de către Hades, ajunge să îl salveze. El avea nevoie de ea mai mult decât își dă seama pentru a-l salva din propriul său iad, de rolul întunecat care i-a fost atribuit. Astfel, relația dintre cei doi este romantizată și în ziua de azi, mulți autori și tineri creând adevărate opere de artă pornind de la povestea de dragoste dintre Hades și Persefona. În unele povești, Persefona are parte de o călătorie inițiatică, asemenea celor prin care trec eroii. De la copila inocentă aflată sub aripa protectoare a mamei sale, ea va deveni regina întunericului. De multe ori, ea este prezentată ca fiind o fată sufocată de propria sa mamă, de așteptările pe care ceilalți le au de ea și chiar de rolul pe care trebuie să îl joace în lumea deloc ușoară a olimpienilor. În lumea subterană, după ce își acceptă soarta și noul să nume, Persefona se regăsește pe ea, își dă seama de faptul că este unică, fiind aleasă chiar de marele zeu Hades. Aflându-se alături de acesta, ea devine regină și se bucură de o libertate pe care niciodată nu a avut-o.
Relația lor este sursă de inspirație pentru nu mai puțin de…300 de cărți la o primă căutare pe Goodreads, site-ul iubitorilor de lectură. Prin poveștile romantice țesute în jurul relației dintre cei doi, chiar și publicul tânăr ajunge să fie pus la curent cu marile mituri și legende. Totodată, Persefona este un adevărat model feminin, puternic și blând în același timp, ne spune despre cum să fii ferm, dar să dai dovadă de sentimente și trăiri umane.
Sperăm că ți-a plăcut articolul nostru despre una dintre cele mai frumoase povești din istorie. Și dacă vrei să afli mai multe despre cultura și civilizația greacă și, de ce nu?!, să înveți chiar tu să vorbești limba greacă, te așteptăm la cursurile online de limba greacă. Nu te costă nimic să încerci. La propriu 🙂 Pentru că la noi, orice curs începe cu o lecție demo gratuită.
