Thassos, destinația ideală pentru o vacanță de neuitat
Plaje superbe, apă, nisip fierbinte, soare, munte și mare. Thassos abundă în “spectacol”, le are pe toate și e potrivită pentru toți. Insula de smarald este o adevărată comoară pentru țara zeilor și…pentru cei ce se lasă fascinați de frumusețea ei.
Haideți să aflăm împreună ce face din insula Thassos destinația ideală pentru orice vacanță, la finalul căreia îți vei fi dorit să mai fi stat puțin.
Situată la nord de Marea Egee, la 10 km distanță de portul Keramoti și 25 km de orașul Kavala, un port maritim al învecinatei Macedonii, insula Thassos găzduiește an de an turiști de pretutindeni, însă cu precădere români.
Nu mai este un secret faptul că Grecia este destinația de vacantă preferată a românilor. Ospitalieri precum românii, grecii reușesc să ne câștige inima și să adune an de an pe tărâmul zeilor turiști de pretutindeni.
Dar cum ajungi în Thassos? Ei bine ai putea crede că ai nevoie de zile și nopți pentru a ajunge să “savurezi” peisajul oferit de idilica insulă Thassos. Realitatea e de fapt alta, distanța dintre București și insula elenă fiind de aproximativ 600 km, astfel putând fi parcursă chiar și în doar 10 ore.
Thassos este cea mai apropiată insulă grecească de România, având o multitudine de spații de cazare, prețuri accesibile și mai presus de toate, nenumărate oportunități de distracție la tot pasul.
Cu o distanță destul de rezonabilă față de București, majoritatea turiștilor români călătoresc cu mașina, cel mai cunoscut traseu București-Thassos fiind:
București-Giurgiu Russe-Veliko Târnovo-Stara Zagora-Haskovo-Kardjali-Makaza-Nimfea-Komotini-Keramoti, de unde se poate lua ferryboat-ul către Limenas,Thassos.
Întrucât insula nu are aeroport propriu, lipsesc ofertele de sejur cu avion inclus. Dar lucrurile nu stau atât de rău, dat fiind faptul că există curse de ferry regulate, se poate ajunge cu ușurință cu mașina personală sau cu autocarul.
O altă opțiune de traseu către insula elenă, este cea pe la vama Kulata, aleasă în special de românii ce locuiesc în vestul sau sud-vestul țării , însă distanța de parcurs va fi ceva mai lungă, 757 kilometri, cu o durată ce va depăși 10 ore și 40 minute, chiar 11 ore.
O altă opțiune de călătorie către insulă mai poate fi traseul cu autocarul ce va dura aproximativ 12 ore, circulându-se noaptea, cu opriri din 3 în 3 ore, dar care vă poate scuti de efortul condusului.
Totodată, pentru cei ce intenționează să profite la maximum de călătorie, pot alege ruta Plevna – centura orașului Sofia – Blagoevgrad – Sandanski – Kulata (Bulgaria) – Promachonas (Grecia) – Kavala – Keramoti – Limenas, acesta fiind mai degrabă un traseu pentru cei ce vor să viziteze și Bulgaria.
Pentru cei ce vor să ajungă pe insulă cu avionul, o variantă ar fi un zbor de linie cu aterizare pe aeroportul Salonic, iar de acolo să închirieze o mașină ori să ia un taxi până la Kavala ori Keramoti, drumul putând fi scurtat astfel chiar la 5-6 ore până se ajunge la destinație.
Dar,cum toate drumurile duc …în Thassos, indiferent de unde alegi să pornești, vei fi nevoit să iei ferryboat-ul. Și aici vei avea de asemenea, două variante: din Keramoti, fiind cel mai tranzitat de către români, fie din Kavala, cu o durată de parcurgere ceva mai mare.
De reținut și faptul că, odată luat ferryboat-ul din Keramoti vei ajunge direct în Limenas, însă dacă vei alege plecarea din Kavala, vei ajunge mai întâi în portul Prinos, un orășel aflat la 17 km distanță de capitala insulei.
De asemenea, vă sfătuim să fiți punctuali întrucât ambarcațiunea pornește la drum către Thassos la fiecare 30 de minute, fără nicio întârziere. Și dat fiind faptul că, biletele nu se pot achiziționa online ci doar de la fața locului, ar trebui să fiți prezenți cu 20 minute înainte de îmbarcare.
Odată ajunși acolo, insula poate fi ușor străbătută cu mașina, deținând un arsenal de drumuri ce o înconjoară dintr-un capăt în celălalt, oferind astfel un acces cât mai facil către plajele, munții ori obiectivele turistice ce așteaptă să-ți fascineze privirea.
Totodată, Insula de Smarald, pune la dispoziția turiștilor săi autobuze ce fac legătura între cele mai importante sate în intervalul orar 6:00-20:00 pe timpul verii.
Există însă variante și pentru cei ce ce nu ajung aici cu mașina personală, astfel că, pot închiria de aici o mașină sau chiar o motocicletă, încât să poată explora în voie insula și frumusețile sale.
De ce să alegi Thassos? E simplu, odată ajuns aici îți vei dori să te reîntorci. Dar, nu ne crede pe cuvânt, haide să vezi ce alte oportunități îți oferă cea mai căutată insulă grecească!
Înainte de toate, faptul că se află în proximitatea României, face din Thassos, o destinație turistică de dorit fie că vorbim de o familie cu copii mici sau mari, cu bunici, sau fără. Să fim serioși, cui îi plac drumurile lungi și anevoiase?
Continuăm seria punctelor forte și ajungem la diversitatea spațiilor de cazare, cărora li se adaugă tarife convenabile, continuăm cu plenitudinea de obiective turistice, deținerea unei vegetații bogate și a unei zone muntoase, ce îți vor capta cu siguranță interesul.
Renumită pentru ospitalitatea locuitorilor, pentru taverne, restaurante ori produse tradiționale, insula Thassos, este cea mai apropiată destinație exotică de București, și totodată de România, măsurând de la nord la sud o suprafață de doar 100 de km, insula elenă își întâmpină turiștii cu peste 20 de plaje spectaculoase și unice în stilul propriu.
Haideți să aflăm care sunt cele mai renumite plaje ce străbat insula și ce le face atât de speciale:
Plaje insula Thassos – experiențe inedite în stil grecesc
Pe insula Thassos regăsim cea mai mare varietate de plaje, mai multe decât pe orice altă insulă grecească, fiind una dintre cele mai populare destinații de vacanță, recunoscută pentru plajele superbe pe care ți-ai dori să pășești măcar odată în viață.
Iată în cele de mai jos o listă cu cele mai frumoase plaje insula Thassos și experiențele de care te poți bucura:
Golden Beach
Aflată în zona de est a insulei Thassos, în localitatea Golden Beach, la 10 km sud de Limenas, capitala insulei.
Este marcată cu “Steag Albastru”, ideală pentru familiile cu copii, apele cristaline ale Mării Egee fiind mai mereu liniștite și nu foarte adânci.
Cu locuri special amenajate atât pentru șezlonguri cât și pentru camping, cu nisipul fin, de un auriu strălucitor, cu taverne dar și puncte pentru închirierea de echipamente nautice, plaja Golden Beach se face remarcată prin farmecul aparte conferit de muntele Ypsarion, aflat chiar în spatele plajei.
Cu o intrare lină în mare, plaja este una dintre cele mai “vânate” de părinți, întrucât oferă o notă de siguranță chiar și pentru turiștii cei mai mici.
Având deschidere către satele tradiționaleTheologos și Panagia, accesibilă cu mașina sau cu autobuzul, și suprafață întinsă care permite ca șezlongurile și umbreluțele să nu stea înghesuite, cu un parc de distracții pentru cei mici, Golden Beach se transformă astfel în una dintre cele mai populare plaje din insula Thassos când vine vorba de mers cu copiii în vacanță.
Marble Beach
Aflată în zona de nord-est a insulei, accesibilă de pe ruta ce duce spre Makryammos, cu o zonă special amenajată pentru parcare, este localizată în imediata apropiere a capitalei insulei.
Este fară doar și poate, cea mai frumoasa plajă de pe insula grecească Thassos, venind în întâmpinarea turiștilor săi cu o plajă mirifică a cărei priveliști nu va fi ușor uitată dacă ai ajuns să pășești aici: bucățele mici de marmură, nisip alb și apă de culoarea smaraldului fac din Marble Beach o destinație de neratat.
Cu o lungime de peste 2 km, păduri de pin, stânci, este locul unde verdele muntos se îmbină armonios cu nisipul cald și apa mării, limpede și adâncă, pregătită pentru cei dornici de aventură. Este cea mai iubită plajă de pe insulă, fiind cea mai aglomerată.
Pe lângă scufundări, iubitorii pot practica și alte sporturi de apă, ori pot porni într-o croazieră în jurul insulei. Pentru cei mai liniștiți și totodată pasionați de shopping, există o serie de străduțe pline de magazine, de unde se pot cumpăra cadouri și suveniruri pentru cei dragi.
Potos Beach
Taverne, shopping, plajă, scubadiving, iar dacă nu ai obosit și vrei să începi o nouă rundă la lăsatul serii, plaja Potos îți sare în ajutor cu renumitele cluburi ce-ți vor ține apetitul pentru distracție treaz întreaga noapte.
De remarcat în schimb că, pe cat de frumoasă poate fi, nu este tocmai recomandat pentru a merge cu copiii.
Giola Beach
Una dintre cele mai frumoase plaje de pe insulă, este o adevarată “bijuterie” întrucât este o piscină naturală, formată dintr-o grotă al cărei tavan s-a prăbușit. Este totodată și “câștigătoare” la capitolul “dificultate în accesibilitate”, însă odată ajuns nu vei regreta.
Paradise Beach
Aflată în zona de est a insulei Thassos, la o distanță de 20 km de orașul Limenas, înconjurată de păduri, apă în nuanțe de turcoaz și verde, este un “paradis” de care-ți va fi greu să te desparți.
Accesul se face pe un drum destul de îngust și neasfaltat, coborându-se în jur de 500 m până pe plajă, însă tot efortul va fi încununat de priveliștea de care te vei bucura cand vei ajunge pe una dintre cele mai frumoase plaje din insula Thassos.
Cu un spațiu special amenajat pentru nudiști, renumită pentru posibilitatea de a face windsurfing sau snorkeling, cu o apă de un albastru limpede, Paradise Beach merită pusă în topul destinațiilor de vacanță.
Aveți grijă la aricii de mare și la zilele în care marea este agitată!
Nu uităm nici de cei pasionați de plajele sălbatice, dornici să stea cât mai departe de agitația plajelor cu renume, asfel că amintim și aici: Fari Beach, Livadi sau Salonikios Beach.
Însă pe cât de liniștite pot fi, să nu uităm că sunt destul de retrase, cu drumuri nu foarte frecventate, deci care pot fi un eventual pericol pentru mașinile cu garda joasă, unde lipsesc evident, umbreluțe, baruri și orice ale facilități de care ai putea dispune pe plajele ceva mai cunoscute. Dar cei mai aventuroși sigur știu în ce constă un tărâm nu foarte vizitat.
Limenas, capitala vacanțelor reușite
Cunoscută și ca Thassos Town, cel mai mare oraș al Insulei de smarald, Limenas, face legătura dintre portul principal și Grecia continentală.
Aflată la 43 km de Potos, în nordul insulei, cu o istorie veche de secole, Limenas se “mândrește” cu cel mai mare port de pe insulă, obiective turistice, magazine, bănci, restaurante ori clădiri de birouri, supermaket-uri și chiar și magazine micuțe (afaceri de familie).
Partea nordică a insulei Thassos facându-se remarcată prin vegetație deasă, munți acoperiți de pin și plantații de măslin ce oferă astfel o notă pitorească.
Distanța dintre oraș și țărmul grecesc este de aproximativ 8 km, parcurgându-se cu ferryboat-ul și având o durată de aproximativ 30 de minute.
Limenas, orașul din inima insulei Thassos îmbină armonios modernul, vestigiile arheologice și tradițiile, o stațiune cu palmieri, leandri și multe pisici, faleze pline de taverne, străduțe înguste cu magazine de suveniruri, arhitectură în stil mediteranean, toate se îmbină armonios creând astfel un loc numai bun de vizitat și de…”zis mai departe”.
Cu veri călduroase și ierni blânde, Limenas, orașul cel mai animat de pe insula Thassos, primește cel mai mare flux de turiști în lunile iulie, august, când numărul acestora este în continuă ascensiune, astfel că, dacă-ți dorești un sejur ceva mai liniștit, îți recomandăm să pășești pe insula Thassos la începutul lunii iunie sau spre sfârșitul lunii septembrie, când este ceva mai liber. Vremea fiind destul de prietenoasă chiar și la începutul sau sfârșitul verii, cu maxime de 24-26 grade și cu apa mării destul de călduță.
Poți găsi și aici plaje, nu la fel de cunoscute precum cele din afara orașului, însă dacă vei avea cazarea în Limenas, există autobuze locale către plajele de pe insulă.
Câteva din plajele aflate în proximitatea sau chiar în orașul Limenas, sunt:
Limenaki Beach (Limenas Beach)
Aflată în dreapta portului, o plajă premiată Blue Flag, a cărei intrare în apă este una lină, este astfel recomandată familiilor cu copii.
Makryammos Beach
Situată la est de Limenas, la o distanță de 2 km, bine organizată și premiată Blue Flag, promițând o intrare lină în apă și nisip fin.
La Scala Beach
Este una dintre plajele animate de pe insulă, la o distanță de oraș de 4 km, cu un decor spectaculos și bine organizată, unde nu lipsește DJ-ul gata să animeze atmosfera. De menționat însă că aici prețurile sunt ceva mai ridicate, însă cei dornici de distracție și “zgomot”, nu vor regreta.
Pe langă plaje, supermarket-uri și magazine, în Limenas mai poți vizita și obiective turistice precum situri arheologice, Acropola și Teatrul Antic, aflate în partea de est a orașului, unde poți admira priveliștea către mare de la o înălțime de 130 m, Muzeul de Arheologie din Thassos, putând fi vizitat întreaga săptămână, excepție făcând ziua de marți când este închis, ale cărui sculpturi și vase de ceramică te vor impresiona cu siguranță.
Clădirea Kalogeriko, clădire emblematică a insulei Thassos, aflată în vecinătatea portului, ori situl Evraiokastro sunt obiective turistice la îndemână mai ales dacă ai cazarea chiar în Limenas.
De menționat de asemenea că din portul Limenas poți pleca în croaziere pe mare.
Capitala Thassosului se bucură de o serie de restaurante unde mâncarea tradițională nu lipsește, fiind locul ideal pentru gurmanzii pasionați de bucătăria grecească și totodată al iubitorilor de fructe de mare.
Limenas, cel mai mare și cel mai animat oraș de pe insulă, este ideal pentru turiștii dornici de o vacanță cât mai activă, cu majoritatea hotelurilor de 3 stele dar și unități în regim self catering, bugetul alocat cazării trece cu brio testul “economie în vacanță”, prețurile fiind destul de prietenoase cu buzunarul turiștilor.
Desigur că regăsim și aici și unități de cazare cu un cost ceva mai ridicat, cărora li se adaugă și facilități de top, însă e bine de știut că Limenas te poate duce pe “culmile vacanțelor reușite” cu o cheltuială rezonabilă.
Insula Thassos, este astfel una dintre cele mai complexe si totodată minimaliste destinații turistice, fiind astfel ideală pentru toate tipurile de turiști.
Thassos are o diversitate mare în ceea ce privește spațiile de cazare cu tarife destul de rezonabile, având astfel stațiuni liniștite, potrivite pentru familiile cu copii, dar și stațiuni animate, pentru tinerii dornici de petrecere.
Este o insula unde îți poți liniști setea de a explora și de a descoperi, fiind împânzită de o vegetație bogată, cu o zonă centrală muntoasă, potrivită pentru ieșitul în natură, drumeții ori activități sportive.
Cu multe obiective turistice și activități care mai de care, Insula de smarald, este una dintre destinațiile ideale când vine vorba să îmbini distracția, nisipul, soarele, înnotul, serile mai liniștite sau nu, și experiențele culinare ce-ți încântă papilele, toate într-un singur loc.
Thassos le are pe toate, de la plaje atent organizate, cu locuri retrase sau locuri animate și pline de viață, la plaje sălbatice ori sate de munte ce păstrează arhitectura tradițională.
Thassos devine astfel una dintre cele mai căutate destinații turistice, fiind potrivită atât pentru cupluri cât și pentru familiile cu copii, bunici, bonă sau prieteni.
Noi ne-am decis unde mergem în vacanță, tu pe unde poposești vara aceasta?